Un bărbat de 40 de ani, din comuna Cojocna, s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat conducând un autoturism care nu avea dreptul să circule pe drumurile publice.
Incidentul a avut loc în data de 14 septembrie, în jurul orei 11:40, pe strada Republicii din localitate. Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au tras pe dreapta autoturismul pentru un control de rutină, însă verificările au scos la iveală o serie de nereguli grave.
La volan se afla bărbatul din Cojocna, care nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, polițiștii au constatat că mașina era radiată din circulație, iar plăcuțele de înmatriculare montate pe aceasta erau atribuite unui alt vehicul.
În cauză, oamenii legii au deschis un dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- conducerea unui vehicul fără permis de conducere;
- punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Polițiștii atrag atenția că astfel de fapte reprezintă un pericol major în trafic și se pedepsesc sever, conform prevederilor Codului Penal.
