Biserica din satul Boju, comuna Cojocna, a fost arhiplină duminică seara, când numeroși credincioși — tineri, vârstnici, familii și copii — au participat la Taina Sfântului Maslu, într-un moment de rugăciune și reculegere.
Primarul comunei Anca Marcu a transmis că a fost prezentă la eveniment, alături de viceprimar, la invitația părintelui Alexandru Coste. Slujba a fost oficiată împreună cu părintele Ioan Buftea, protopopul Dejului, și a reunit numeroși credincioși din comunitate.
Edilul a subliniat că astfel de momente au o semnificație aparte pentru viața comunității, oferind un prilej de liniște și reflecție într-un context cotidian tot mai agitat.
„Într-o lume în care suntem tot mai grăbiți, astfel de momente ne reamintesc cât de important este să ne oprim din când în când și să fim împreună, în rugăciune”, a transmis primarul.
Evenimentul a fost marcat și de interpretarea unor pricesne de către tineri teologi, alături de preoți, moment apreciat de participanți pentru încărcătura sa emoțională și spirituală.
„Vocile lor au adus multă emoție și au așezat în sufletele celor prezenți pace și bucurie”, a mai precizat edilul.
La final, autoritățile locale au transmis felicitări organizatorilor și celor implicați în desfășurarea slujbei, apreciind atmosfera de liniște și comuniune creată în biserica din Boju.
