Primărița comunei Cojocna, Anca Marcu, a vorbit în cadrul podcastului „Horia Nasra Show” despre unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale administrației locale: modernizarea și extinderea Băilor Cojocna prin realizarea unui centru balnear și de agrement de mari dimensiuni. Investiția este estimată la cel puțin 25 de milioane de euro și ar urma să fie finanțată din fonduri nerambursabile și rambursabile, cu o componentă de cofinanțare locală.
Edilul a explicat că este rezervată în a oferi detalii până la semnarea contractelor de finanțare, însă proiectul se află într-o etapă avansată de pregătire: „E o temă centrală pentru mine. Tu știi că despre anumite lucruri nu poți să vorbești și să dai foarte multe detalii până când nu este semnat contractul, de exemplu, de finanțare. Un simplu exemplu. Însă despre băile Cojocna și proiectele pe care le pregătesc acolo, un proiect extraordinar și nu va fi numai unul, vor fi mai multe, sunt multe lucruri de spus deja. Noi deja de un an de zile lucrăm la proiectare. Acum întâlnirile sunt săptămânale cu echipa de proiect pentru că trebuie să definitivăm în această primăvară proiectul băilor, să-l punem la avizare și poate să și luăm avizele în primăvara asta ca să mergem mai departe rapid.”
Investiție majoră, cu miză strategică pentru comună
Potrivit primăriței, valoarea proiectului este de cel puțin 25 de milioane de euro, însă estimările recente arată că suma ar putea crește ușor. Structura de finanțare va include fonduri europene nerambursabile, dar și fonduri rambursabile, ceea ce presupune o contribuție din partea administrației locale, dat fiind faptul că proiectul va genera venituri: „La Cojocna pregătim un proiect de 25 milioane de euro, cel puțin, pentru că după ultima întâlnire cred că iese mai mult un pic, și va fi fonduri nerambursabile plus fonduri rambursabile. Asta va presupune și din partea noastră cofinanțare pentru că sunt activități aducătoare de venituri. Acolo deja nu vei fi niciodată finanțat 100%. Din analiza pe care am făcut-o pe piață, tot ce înseamnă Nimfea, Oradea, Oknamure și alte astfel de unități și-au recuperat foarte rapid banii de investiție. Trebuie să ai curaj. Eu îmi dau seama că va fi un proiect foarte profitabil și, pe de altă parte, este singura șansă a comunei. Dacă nu crești, mori. Cojocna sau băile, dacă nu cresc, dispar.”
Anca Marcu susține că proiectul este gândit pe termen lung, astfel încât investiția să fie modernă și funcțională pentru următoarele două decenii.
Centru balnear pe șapte hectare
Planul vizează dezvoltarea unei infrastructuri ample, cu clădiri ce însumează peste 7.000 de metri pătrați, destinate cazării, recuperării medicale și activităților de agrement. Întreaga suprafață de șapte hectare ar urma să fie valorificată prin amenajarea de bazine, tobogane, zone de relaxare, piscine infinity și un parc de aventură în zona pădurii Băilor.
Capacitatea actuală, de aproximativ 1.000 de persoane într-o zi de vară, ar urma să fie extinsă până la 5.000 de vizitatori zilnic, cu vestiare și infrastructură adecvată. În plus, este prevăzută o zonă de parcare generoasă, în locul fostului hotel aflat în ruină: „Gândește-te la clădiri pe 7000 și ceva de metri pătrați. Șapte hectare care vor fi ocupate toate, cu bazine, cu topogane, cu zone de relaxare, cu piscine infinity, cu parc de aventură. Noi ne pregătim ca, dacă acum putem într-o zi full de vară să avem o mie de persoane, în noul centru să avem până la cinci mii. Am vrut să păstrez hotelul vechi, dar am decis că acolo va fi parcarea și va fi mult mai mare decât acel hotel. Parcare rămâne ca să fie tot ce trebuie și să nu înghesuim lucrurile.”
Primărița a subliniat că prioritatea sa este implementarea rapidă a proiectului, evitând promisiunile repetate înainte de finalizarea etapelor administrative. Potrivit acesteia, documentațiile și avizele necesare sunt numeroase și presupun timp, motiv pentru care preferă o comunicare prudentă.
Proiectul de modernizare a Băilor Cojocna este prezentat de administrația locală drept o investiție strategică, menită să transforme zona într-un pol regional de atracție și să ofere comunei o șansă reală de dezvoltare economică pe termen lung.
