Primarul comunei Cojocna, Anca Marcu, a anunțat demararea unor noi lucrări de infrastructură rutieră, care vizează mai multe localități din comună. Intervențiile fac parte din programul de modernizare a străzilor și includ atât pregătirea pentru asfaltare, cât și turnarea efectivă a straturilor de asfalt.
Potrivit edilului, lucrările de pregătire pentru asfaltare au început în satul Cara. Acestea vor fi realizate etapizat, iar autoritățile locale avertizează că, pe durata intervențiilor, circulația rutieră ar putea fi temporar restricționată sau chiar închisă pe anumite tronsoane, pentru perioade scurte de timp.
„Facem apel la cetățeni să dea dovadă de răbdare și înțelegere și să respecte semnalizarea rutieră, sprijinind astfel buna desfășurare a lucrărilor”, a transmis edilul.

În paralel, lucrările continuă și în celelalte sate ale comunei. În Cojocna se execută rigole și accese la proprietăți, în vederea pregătirii pentru asfaltare, în timp ce în Boju sunt în curs lucrări similare de pregătire a infrastructurii rutiere.
Pentru săptămâna viitoare, administrația locală a programat o etapă importantă a proiectului: turnarea celui de-al doilea strat de asfalt pe 11 străzi din satul Cojocna, unde lucrările pregătitoare au fost deja finalizate. Totodată, în satul Boju urmează să înceapă așternerea stratului de binder – primul strat de asfalt – urmând ca ulterior să fie realizate rigolele și accesele.
Proiectul face parte dintr-un plan mai amplu de modernizare a infrastructurii locale, autoritățile promițând continuarea investițiilor în toate satele aparținătoare comunei Chinteni.
