Comuna Cojocna a fost, în acest weekend, gazda unei noi ediții a Balului Strugurilor, eveniment devenit deja o tradiție locală ce adună an de an membri ai comunității maghiare într-o atmosferă de sărbătoare și recunoștință față de tradițiile strămoșești.
Primărița comunei Cojocna, Anca Marcu, a transmis un mesaj de apreciere față de organizatori și participanți, subliniind importanța păstrării și promovării obiceiurilor care definesc identitatea locală:
„Ieri seară, comunitatea maghiară din Cojocna a arătat încă o dată ce înseamnă să păstrezi cu drag și cu dăruire tradițiile. Prin implicarea unor oameni dedicați, Balul Strugurilor a devenit nu doar o sărbătoare a toamnei, ci și o bucurie împărtășită întregii comunități.”
Edilul a remarcat atmosfera plină de emoție și bucurie, în care generațiile s-au unit în jurul aceleiași pasiuni pentru tradiție:
„A fost emoționant să vedem cum tradiția se îmbină firesc cu bucuria și distracția, cum cei mici urcă pe scenă cu aceeași pasiune cu care o fac tinerii și adulții. Această moștenire vie, transmisă din generație în generație, ne arată că rădăcinile comunității sunt puternice și dau roade.”
Balul Strugurilor de la Cojocna a inclus dansuri populare, momente artistice, costume tradiționale și multă voie bună, oferind participanților prilejul de a celebra toamna, prietenia și unitatea comunității.
Evenimentul rămâne o expresie autentică a spiritului multicultural din zonă și un exemplu despre cum tradițiile pot continua să unească oamenii dincolo de vârstă sau etnie.
