Comunitatea din Cojocna a trăit recent un moment de sărbătoare și emoție odată cu prăznuirea Hramului Bisericii Ortodoxe. Evenimentul a avut loc cu o mică întârziere, dar cu participarea numeroasă a credincioșilor, care au umplut lăcașul de cult și au adus împreună spiritul de unitate al satului.
Slujba a fost oficiată de trei preoți, iar atmosfera de rugăciune și comuniune a fost întărită de finalizarea lucrărilor de reabilitare la exteriorul bisericii, care și-a recăpătat frumusețea și strălucirea.
Primărița comunei Cojocna, Anca Marcu, prezentă la eveniment alături de părinții săi și de mulți localnici, a subliniat importanța acestei zile pentru întreaga comunitate:
„A fost o zi aparte pentru mine, pentru că am fost alături de părinții mei și de atâția oameni dragi. Întotdeauna când sunt în mijlocul dumneavoastră, simt că trăim o zi de duminică și de mare sărbătoare.”
Hramul a fost un prilej de recunoștință și comuniune, dar și un semn al continuității tradițiilor care unesc oamenii din Cojocna într-o comunitate puternică și vie.
