Comuna Cojocna este tot mai aproape de finalizarea centrului de colectare a deșeurilor cu aport voluntar, un proiect considerat esențial pentru modernizarea serviciilor publice și creșterea gradului de responsabilitate ecologică în rândul locuitorilor. Primarul comunei, Anca Marcu, a anunțat că obiectivul se află în etapa finală, odată cu sosirea containerelor necesare funcționării. Autoritățile locale se pregătesc pentru recepția lucrărilor, semn că investiția este aproape de a deveni operațională. Edilul a subliniat importanța proiectului pentru comunitate, descriind centrul ca fiind „o incintă multifuncțională foarte utilă”, care contribuie la apropierea localității de…
Ziar online
Minunea din Cojocna comparată cu Marea Moartă! De ce vin turiștii în Cojocna an de an?
Zona Băile Cojocna se remarcă printr-o continuitate de locuire și exploatare a sării încă din perioada dacică. Sarea, resursă strategică esențială pentru conservarea alimentelor și schimburile comerciale, a determinat dezvoltarea timpurie a așezării. După integrarea Daciei în Imperiul Roman (106 d.Hr.), exploatarea devine sistematică și organizată. Administrația romană introduce tehnici mai eficiente de extracție și integrează Cojocna în circuitul economic provincial. Deși nu există dovezi directe, este posibil ca proprietățile terapeutice ale apelor sărate formate ulterior să fi fost cunoscute încă din această perioadă. Evul Mediu: consolidare economică și transformări…
Biserica de lemn din Cojocna – o comoară spirituală a Transilvaniei
În inima comunei Cojocna, județul Cluj, se află una dintre cele mai valoroase mărturii ale arhitecturii religioase tradiționale românești: Biserica de lemn din Cojocna. Ridicată cu măiestrie și credință, această biserică reprezintă nu doar un lăcaș de cult, ci și o pagină vie din istoria satului și a comunității locale. Origini și istorie Biserica de lemn a fost construită în anul 1720, într-o perioadă în care românii din Transilvania își exprimau credința și identitatea prin astfel de construcții modeste ca dimensiuni, dar impresionante prin simbolism și frumusețe. Ridicată integral din…
Antreprenorii locali, parte din RIVUS: peste 20% din spațiile comerciale, dedicate businessurilor clujene. Descoperă-le poveștile în cadrul seriei RIVUS Local Stories
La RIVUS, proiectul de regenerare urbană dezvoltat pe fosta platformă industrială Carbochim, antreprenorii locali vor avea un rol important alături , de branduri naționale și internaționale în conturarea unei destinații conectate la dinamica orașului. Aproximativ 20% din oferta de retail va fi ocupată de businessuri clujene, din domenii variate – de la food, precum Taste of Asia și cafeneaua Meron, până la servicii și concepte de lifestyle, precum Hairgonomy sau Your Daily Pilates. Prin această prezență, RIVUS își propune nu doar diversificarea ofertei, ci și susținerea inițiativelor locale care aduc…
Strada Ilie Pintilie din centrul satului Cojocna, complet modernizată. Anca Marcu: „La final, toată lumea este bucuroasă”
Locuitorii din satul Cojocna se bucură de condiții mult mai bune de circulație după finalizarea lucrărilor de modernizare de pe strada Ilie Pintilie, situată în zona centrală a localității. Transformarea este una vizibilă, iar diferența dintre imaginea străzii din 2025 și cea de astăzi arată amploarea investiției realizate în comunitate. Anca Marcu a transmis un mesaj în care a evidențiat importanța răbdării și a încrederii în timpul desfășurării lucrărilor: „Prima poză este din 2025… Cea de-a doua este de azi, după ce această stradă a trecut prin etapa de pregătire,…
Caravana „0 Pași – Prevenția pentru sănătatea ta” ajunge în Cojocna: consultații gratuite și discuții despre prevenție
Locuitorii din Cojocna vor avea acces, în 25 aprilie, la servicii medicale gratuite, odată cu sosirea caravanei „0 Pași – Prevenția pentru sănătatea ta”, o inițiativă dedicată sănătății și informării comunității. Potrivit primăriței Anca Marcu, evenimentul va include, pe parcursul zilei, realizarea a 25 de ecografii mamare gratuite, efectuate la cabinetul medical din localitate. Programările se fac telefonic, iar autoritățile îi încurajează pe cei interesați să se înscrie din timp, având în vedere numărul limitat de locuri. Inițiativa vine în sprijinul persoanelor care întâmpină dificultăți în accesarea investigațiilor medicale, fie…
Noi lucrări de asfaltare în comună: mai multe străzi intră în modernizare, cu restricții de circulație
Primăria Cojocna anunță demararea unei noi etape de lucrări de infrastructură rutieră în localitate, începând de mâine, odată cu așternerea celui de-al doilea strat de asfalt pe mai multe străzi din sat. Intervențiile vor avea loc pe arterele unde au fost deja finalizate accesele și rigolele, iar lucrările vor debuta pe strada Ilie Pintilie. Ulterior, echipele vor continua pe străzile Vasile Alecsandri, Lingurarilor, Iuriului și Tunel. Autoritățile locale fac apel la locuitorii din zonele vizate să sprijine desfășurarea lucrărilor în condiții optime. Cetățenii sunt rugați să nu parcheze mașinile pe…
Lucrări de asfaltare finalizate seara târziu: „Covorul negru” a fost așternut pe mai multe străzi
În comuna Cojocna, lucrările de infrastructură rutieră au continuat până târziu în seara precedentă, echipele reușind finalizarea unor intervenții de asfaltare pe mai multe străzi din localitate. Potrivit mesajului transmis de administrația locală, lucrările s-au încheiat cu rezultate vizibile chiar înainte de perioada sărbătorilor, fiind așternut stratul de asfalt, descris simbolic drept „covorul negru”, pe mai multe artere din sat. Reprezentanții primăriei au subliniat satisfacția față de finalizarea proiectului, evidențiind atât efortul depus de echipele de lucru, cât și reacția pozitivă a locuitorilor. „Nu e mai mare bucurie decât să…
Lucrări de asfaltare în comună: apel al primăriței către locuitorii din Boju
Primăria comunei Cojocna anunță începerea unor lucrări de asfaltare în localitatea Boju, fiind vizate mai multe străzi importante din zonă. Potrivit primăriței Anca Marcu, începând de mâine va fi turnat primul strat de asfalt pe străzile Vasile Alecsandri și George Coșbuc. Lucrările vor continua joi pe strada Ioan Oltean. Autoritățile locale fac apel la locuitori să nu lase mașinile parcate pe aceste străzi pe durata intervențiilor, pentru a permite desfășurarea în condiții optime a lucrărilor. Intervențiile fac parte din programul de modernizare a infrastructurii rutiere din comună, care vizează îmbunătățirea…
Pentru prima dată în România, Charles Montgomery, unul dintre cei mai influenți urbaniști din lume, vine la TILIA – Summitul Orașelor din România
IULIUS anunță participarea lui Charles Montgomery — urbanist, autor și lider de experimente globale pentru îmbunătățirea bunăstării orașelor — ca speaker internațional la prima ediție a TILIA — Romanian Cities Summit, care va avea loc în perioada 23–24 aprilie 2026, la Palatul Culturii din Iaşi. Montgomery este autorul cărții Orașul fericit: Transformându-ne viețile prin design urban — o lucrare de referință care examinează intersecția dintre designul urban și știința fericirii. Lucrarea a schimbat felul în care orașele din întreaga lume privesc spațiul public, mobilitatea și infrastructura socială. Cartea a devenit…
