Producătorii locali din mai multe comune clujene s-au reunit la Băile Cojocna, în cadrul unui proiect al OMD „Drumul Sării”

Primarul comunei Cojocna, Anca Marcu, a anunțat debutul unui nou proiect dedicat promovării producătorilor locali și turismului regional, desfășurat la Băile Cojocna. Potrivit edilului, inițiativa este organizată în cadrul Organizația de Management al Destinației Drumul Sării și își propune să susțină comunitățile locale prin promovarea produselor autentice și a micilor producători din zonă. În primul weekend al evenimentului, producători locali din comunele membre ale organizației au participat la o piață locală organizată în incinta stațiunii, unde turiștii au putut descoperi și cumpăra produse tradiționale. „Producători locali din comunitățile membre ale…

Centrul Agro Transilvania Cluj a publicat prețurile de referință pentru 29 iunie 2026. Cât costă legumele și fructele în piața en gros

Centrul Agro Transilvania Cluj a publicat lista prețurilor de referință valabile pentru data de 29 iunie 2026, pentru produse românești și din import comercializate în incinta pieței en gros. Reprezentanții centrului precizează că prețurile sunt negociabile și pot varia pe parcursul zilei, în funcție de cerere și ofertă. Printre cele mai căutate produse din această perioadă se numără roșiile, castraveții, ardeii, cireșele, caisele și pepenii. Potrivit listei publicate, prețurile sunt următoarele: LEGUME Ardei Kapia – 13,00–15,00 lei/kg Ardei gras – 6,00 lei/kg Ardei iute – 15,00–18,00 lei/kg Castraveți – 2,00–4,00…

Hub agroindustrial la Cojocna! Consiliul Județean Cluj a avizat planul urbanistic pentru investiția destinată producătorilor agricoli

Comisia Tehnică de Amenajarea Teritoriului și Urbanism a Județului Cluj a avizat, în ședința desfășurată joi, 18 iunie 2026, planul urbanistic zonal necesar construirii unui hub agroindustrial în comuna Cojocna. Proiectul este inițiat de Primăria Cojocna și include amenajarea accesului, împrejmuirea terenului, precum și realizarea racordurilor și branșamentelor la utilități. Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a subliniat importanța investiției pentru dezvoltarea economică a zonei. „Construirea la Cojocna a acestui hub agroindustrial va contribui, cu siguranță, la diversificarea activităților economice din zonă și la crearea de noi locuri de muncă,…

Cursuri gratuite de calificare pentru tinerii din Cojocna și 1800 lei cadou pentru participare

Tinerii cu vârsta de până la 30 de ani din Cojocna și din alte județe din regiune au oportunitatea de a participa gratuit la programul de formare profesională „Carieră în Mâinile Tale”, finanțat din fonduri europene. Programul este organizat de AgroTransilvania Cluster în colaborare cu Primăria Comunei Cojocna și are ca scop sprijinirea tinerilor în obținerea unei calificări profesionale și creșterea șanselor de integrare pe piața muncii. Participanții beneficiază de cursuri gratuite, diplomă de calificare recunoscută la nivel național și internațional, masă asigurată pe durata pregătirii și un sprijin financiar…

Program matinal și prețuri mai mici la Centrul Agro Transilvania. Cum funcționează piața de gros din Cluj

Centrul Agro Transilvania din județul Cluj funcționează ca o piață de gros, destinată în principal comercianților, operatorilor din HoReCa și clienților care achiziționează volume mari de produse agroalimentare. Potrivit reprezentanților pieței, activitatea se desfășoară preponderent în primele ore ale dimineții, iar în luna iunie programul de deschidere este stabilit la ora 4:30. Aproximativ 80% din tranzacții au loc în primele patru ore de funcționare, interval considerat esențial pentru aprovizionarea rapidă și pentru accesul la produse proaspete. Diferențe de preț față de piețele urbane Reprezentanții centrului susțin că unul dintre avantajele…

Revoluție agricolă la Cojocna: silozuri, procesare și brand local într-un singur proiect

Primarul comunei Cojocna, Anca Marcu, anunță lansarea unuia dintre cele mai importante proiecte economice din istoria recentă a localității: înființarea unui Centru Agricol Integrat, destinat depozitării, procesării și valorificării producției agricole din zonă. Proiectul va beneficia de finanțare integrală, fără a necesita cofinanțare din bugetul local: „Este un proiect pe care nu l-am popularizat încă, dar a venit momentul să știe lumea despre el. Finanțarea va fi de 100%, deci nu este nevoie de cofinanțare. Cojocna are cea mai mare suprafață agricolă din județ și foarte mulți producători locali. Agricultura…

Prețurile la fructe și legume în Centrul Agro Transilvania, actualizate pentru 16 februarie 2026

Centrul Agro Transilvania Cluj a publicat lista actualizată a prețurilor de referință pentru fructele și legumele românești și din import, valabile în data de 16 februarie 2026. Reprezentanții pieței precizează că tarifele sunt negociabile și pot varia pe parcursul zilei, în funcție de cerere și ofertă. Potrivit datelor oficiale, cartofii și varza rămân printre cele mai accesibile produse, în timp ce căpșunile și ardeii speciali se numără printre cele mai scumpe produse din această perioadă. Lista completă a prețurilor (16.02.2026): Reprezentanții Centrului Agro Transilvania menționează că, pe tot parcursul anului,…

Mircea Abrudean și Patronatul Societăților din Construcții au identificat soluții concrete pentru sectorul construcților!

În cursul zilei de joi, 6 noiembrie, conform publicației asociat – Cluj1, Patronatul Societăților din Construcții – Filiala Transilvania a avut o întâlnire de lucru cu președintele Senatului, Mircea Abrudean, pe tema provocărilor actuale și a necesității unor măsuri legislative care să sprijine sectorul construcțiilor. Reprezentanții patronatului – Alexandra Stoica – DAS Engineering Grup, Vlad Mureșan – Aqua Serv și M Install, Ielciu Adrian – STADT, Florina Pop – Imobiliare.ro Finance, Alin Vlădan – DEConstruct, Timiș Ionel – Mentor Construct, fostul subprefect al Clujului / Recrut – Alin Danci, Ciprian Matis – Co invest broker de…

Primarul comunei, Anca Marcu, în căutarea unor noi parteneriate internaționale în Ungaria

Primarul comunei Cojocna, Anca Marcu, a participat la un eveniment internațional de o zi, desfășurat în localitatea Visegrád, Ungaria, cu scopul de a stabili noi parteneriate și înfrățiri între autoritățile locale. La invitația Asociației Comunelor din România (ACOR), delegația română, formată din patru primari din județul Cluj, s-a alăturat reprezentanților din Ungaria și Slovacia. „Am participat azi la un eveniment dedicat dezvoltării de noi parteneriate/înfrățiri internaționale între autoritățile locale”, a declarat Anca Marcu. „Evenimentul a reunit municipii și comune din Ungaria, Slovacia și România, delegația din județul nostru fiind formată…

Cât costă fructele și legumele la Cluj? Iată prețurile de referință anunțate de Centrul Agro Transilvania pentru 27 august 2025!

Centrul Agro Transilvania Cluj a publicat prețurile de referință pentru produsele românești și din import, valabile pentru data de 27 august 2025. Reprezentanții instituției precizează că acestea sunt negociabile și pot suferi modificări pe parcursul zilei, în funcție de cerere și ofertă. Lista integrală a prețurilor de referință: Conducerea Centrului subliniază că firmele specializate vând în incinta pieței produse din producția locală și din import, la prețuri en-gros. De asemenea, pentru producătorii agricoli și comercianți sunt disponibile, contra cost, depozite clasice, boxe de congelare și refrigerare. Programul pieței în luna…