Producătorii locali din mai multe comune clujene s-au reunit la Băile Cojocna, în cadrul unui proiect al OMD „Drumul Sării”

Primarul comunei Cojocna, Anca Marcu, a anunțat debutul unui nou proiect dedicat promovării producătorilor locali și turismului regional, desfășurat la Băile Cojocna.

Potrivit edilului, inițiativa este organizată în cadrul Organizația de Management al Destinației Drumul Sării și își propune să susțină comunitățile locale prin promovarea produselor autentice și a micilor producători din zonă.

În primul weekend al evenimentului, producători locali din comunele membre ale organizației au participat la o piață locală organizată în incinta stațiunii, unde turiștii au putut descoperi și cumpăra produse tradiționale.

„Producători locali din comunitățile membre ale OMD-ului au adus la piața locală gusturi autentice, iar turiștii ne-au arătat că există interes pentru produsele noastre și pentru oamenii din spatele lor”, a transmis Anca Marcu.

Edilul a mulțumit atât producătorilor care au răspuns invitației, cât și vizitatorilor care au ales să cumpere produse locale, subliniind că succesul primului weekend oferă încredere pentru continuarea proiectului.

La inițiativă participă comunele Ceanu Mare, Frata, Suatu, Bobâlna, Luna și Cojocna, partenere în cadrul OMD „Drumul Sării”.

Evenimentul va continua și în weekendul următor, organizatorii dorind să transforme piața locală într-un proiect permanent de promovare a produselor și tradițiilor din zonă.

Leave a Comment