Prin hotărârea pronunțată la 30 decembrie 2025, Tribunalul Cluj a dat câștig de cauză primăriței comunei Cojocna, Anca Marcu, într-un proces intentat fostului director al Băilor Cojocna, Liviu Bojan, demis din funcție în 2022. Instanța a constatat caracterul ilicit al unor postări și comentarii publicate pe Facebook, apreciate ca fiind defăimătoare, și l-a obligat pe acesta la plata sumei de 15.000 de lei cu titlu de daune morale, precum și a 220 de lei cheltuieli de judecată.
Procesul a vizat o serie de mesaje publicate în mediul online după încetarea raporturilor de muncă ale lui Liviu Bojan. Potrivit hotărârii instanței, afirmațiile depășeau limitele libertății de exprimare și au afectat reputația reclamantei.
„O noutate, o veste pe care nu v-am dat-o nici pe live, nici într-o postare separată, și o fac acum, în timp ce mă plimb prin Cojocna, prin sat – am fost să dau o tură, cum se spune.
Vă spun că, la sfârșitul anului trecut, am primit o veste importantă pentru mine și care are ecou și pentru unii dintre dumneavoastră. Am câștigat procesul în instanță pe care l-am intentat în urmă cu vreo doi ani, cred, dacă nu mă înșel. Cam de atunci a început procesul împotriva lui Liviu Bojan. A durat destul de mult, însă, chiar dacă a trecut timpul, pot să spun cu mulțumire că instanța mi-a dat dreptate.
Pe lângă faptul că trebuie să-și ceară scuze, să șteargă postările și să ia alte măsuri dispuse de instanță, va trebui să plătească și o sumă de bani, care unora li s-ar putea părea mare, altora mică. Eu nu voi vorbi despre suma respectivă, pentru că nu banii au fost miza. Miza a fost să avem o hotărâre judecătorească prin care să se confirme că am avut dreptate și că acest om nu a procedat corect.
Am vrut acest lucru nu doar pentru mine, ci și pentru fiecare dintre dumneavoastră, pentru acei oameni care s-au aflat sau se vor afla într-o situație asemănătoare, să aibă un model și încrederea că, dacă nu renunță și merg mai departe în instanță, pot câștiga. Și așa este, pentru că nimeni nu are dreptul să se joace cu viața cuiva, să jignească, să defăimeze, să spună minciuni și să scape nepedepsit, așa cum s-a întâmplat până acum în multe situații.
Procesul a fost câștigat. Dacă greșeala se va repeta, va deveni faptă penală, pentru că s-ar încălca o hotărâre judecătorească. Acesta este un aspect foarte important. La fel de important este faptul că a fost un proces cu cheltuieli reduse, ceea ce înseamnă că oricare dintre noi poate intenta un astfel de proces dacă se simte jignit, lezat sau nedreptățit. Cred că este bine să nu ne facem singuri dreptate, ci să apelăm la instanță în asemenea situații.
Sunt oameni care se descurajează atunci când sunt jigniți. Sunt femei cărora le este rușine să vorbească despre felul în care au fost jignite. Acest lucru nu trebuie să se întâmple. Toți cei care simt că au dreptate trebuie să aibă curajul să meargă mai departe.
Mă bucur că acest proces a fost câștigat și le mulțumesc celor care m-au susținut, m-au încurajat, m-au înțeles și m-au ajutat în acest demers. Pot să vă spun că urmează și alte demersuri, acolo unde consider că am fost jignită. Voi proceda la fel. Instanța ne poate face dreptate.
Dragilor, mi-aș dori să nu treceți niciodată prin asemenea situații. Dar dacă veți trece, am să vă povestesc și am să vă sfătuiesc cum să procedați pentru ca cei care v-au nedreptățit să răspundă pentru faptele lor” a anunțat primărița Anca Marcu.
Cazul readuce în atenție un aspect frecvent subliniat de autorități: rețelele de socializare reprezintă spații publice, iar conținutul publicat poate atrage răspunderea juridică a autorului. Instanța a reținut că libertatea de exprimare nu poate justifica injurii, acuzații neprobate sau afirmații de natură să aducă atingere demnității unei persoane.
Decizia Tribunalului Cluj transmite un mesaj clar: mediul online nu oferă imunitate, iar persoanele care se consideră defăimate au la dispoziție instrumente legale pentru a-și apăra drepturile. În acest caz, fostul director este obligat să suporte consecințele financiare ale propriilor afirmații.
Hotărârea reprezintă un precedent relevant la nivel local, subliniind că dialogul public, inclusiv pe platformele sociale, trebuie să respecte limitele legale și principiile bunei-credințe.
